Gică Popescu: Nu m-am certat cu Hagi. Ajunge cu atâtea mizerii și atacuri

Gică Popescu: Nu m-am certat cu Hagi. Ajunge cu atâtea mizerii și atacuri
Publicat: 27/11/2013, 10:45
Actualizat: 29/09/2018, 10:27

Gică Popescu se pregătește de alegerile pentru șefia FRF, dar nici adversarii lui nu stau degeaba. Cel puțin așa susține fostul internațional român care acuză o parte a presei de „mizerii și atacuri” la adresa lui.

Popescu s-a supărat după ce într-un ziar ar fi apărut un articol care susținea că s-a certat cu Hagi.

Invitat la Sport Total FM, în emisiunea „Liga de weekend”, „Baciul” a răbufnit: „Mă așteptam la o anumită agresivitate din partea presei, dar mi-a fost dat să văd anumite lucruri pe care nu mi le puteam imagina. Tot felul de zvonuri, de minciuni, dar asta este, trebuie să nu le bagi în seamă. Am citit nu știu ce stire că m-am certat cu Hagi și o minciună mai mare decât asta nu am citit. Nu am motive să mă cert cu Hagi, suntem atât de apropiați, de uniți și atât de buni prieteni. Poate ne mai contrazicem când vorbim de fotbal, dar eu cu Hagi să mă cert, nici gând. Băi, oameni buni, haideți să ne trezim, pentru că nu putem salva fotbalul românesc cu astfel de zvonuri. Ajunge cu atatea mizerii și atacuri! Gata! Gata”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini șocante cu un prizonier ucrainean după doi ani de captivitate în Rusia. „Evocă cele...
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut...
FOTO. E considerată una dintre cele mai frumoase femei din România și a dat startul...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Frauda secolului” în Europa: Escrocii care au furat 5 miliarde de euro dintr-o schemă menită...
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO...
Dieta pe care o respectă ZILNIC Georgina Rodriguez! Ce consumă regulat logodnica lui Cristiano Ronaldo
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de...
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Posibilă tentativă de suicid la metrou, în stația Aurel Vlaicu. Un tânăr s-ar fi aruncat...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Anvelope runflat, cea mai bună opțiune pentru VARĂ?
Ce relaţie va fi între Moscova şi Washington după alegerile prezidenţiale din SUA? Vladimir Putin...
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Interzicerea telefoanelor mobile. Anunț oficial pentru România: Rezultatele asta arată
Nativii influențați puternic de Luna Plină. Vin marile schimbări care îi dau peste cap
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima...
Ce este monstrul apărut pe o plajă din Singapore. Turiștii au luat-o la fugă îngroziți
Antoni vrea să o asigure pe Rebecca de faptul că nu mai are niciun gând...
Pepe și Yasmine Pascu se căsătoresc. Când va avea loc nunta celor doi și cum...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
O ferigă a stabilit recordul pentru cel mai mare genom din lume
×